Intotdeauna la mine, tot ce am facut a fost o problema de principiu. Daca e bine sau rau, nu imi pot da seama. Tot ce stiu e ca atunci cand am renuntat, numai si pentru o clipa, la principiile mele lucrurile au luat o intorsatura proasta. Dar daca cineva mi-ar cere acum sa imi insirui toate principiile mele, nu as fi in stare. Si asta pentru ca principiile nu sunt o poezie, nu sunt o insiruire de cuvinte fara nici un rost. Nu, principiile sunt adanc infipte in mine si se declanseaza ori de cate ori e nevoie. Daca le ascult sau nu e alegerea mea.
Poate va puteti intreba de unde provin aceste principii. Ei bine, ele provin din muzica, din povesti si nu in ultimul rand din experienta. Experienta e cea care creaza principiile sanatoase, nu ca muzica sau povestile nu ar crea principii sanatoase, dar principiile create de aceste doua ultime entitati sunt prea idealiste, prea rupte de realitate uneori, si experinta e cea care in ultima instanta corecteaza derapajele. Pana la urma principiile sunt cea ce ma definesc ca om. Si as vrea sa cred ca sunt om, o individualitate in turma societatii.
Da, poate as putea sa urmez majoritatea, sa renunt temporar la principiile mele pentru anumite avantaje temporare. Dar in acel moment nu as mai fi eu, ar fi altcineva care se bucura de acele avantaje. Si oricat de rahat ar fi viata mea uneori, sunt totusi impacat ca nu am renuntat la ceea ce sunt si la ceea ce reprezint. Uneori apar si momente fericite si ma bucur de ele fiind eu insumi, nu o persoana care ar fi dispretuita si de catre mine.
In final intreaga viata e o problema de principiu si traim in inchisoare definita de principiile noastre, depinde acum de ce principii are fiecare.

Sau cronica unui concert magic. Manowar, ca de la ei e versul din titlu, au adus magia in acest week-end in Bucuresti. Am fost si la celelate concerte Manowar in Bucuresti, dar parca anul acesta chiar au resusit ca totul sa fie 100% perfect. Si s-a vazut. S-a vazut in sunetul clar, s-a vazut in show-ul nebunesc, si in primul rand s-a vazut in oameni, oamenii care se imbratisau peste tot, fara sa se cunoasca si simtind magia din ei. Si da, este un pic de magie in fiecare dintre noi, trebuie doar sa o descoperim, sa o vedem si sa ne bucuram de ea. Si daca e nevoie de muzica ca sa ne descoperim magia din noi, atunci sa ascultam muzica in fiecare zi!

Da, asta e pe ordinea de zi: deciziile. Cum stiim ca decizia pe care o luam este corecta, sau cea mai mare tampenie pe care am facut-o vre-odata. Raspunsul e ca nu putem stii asta 100% niciodata. In schimb putem evalua probabilitatea unei decizii. In primul rand, cand vorbim despre decizii trebuie sa luam in considerare prioritatiile. Asta deoarece orice proces decizional este influentat de catre prioritati. Daca prioritatile nu sunt bine stabilite, atunci si deciziile vor fi inevitabil proaste. Si pana la urma despre asta e vorba in viata: decizii si prioritati. Iti stabilesti frumos niste prioritati si in functie de prioritati iei deciziile.
Suna simplu? Ei bine nu e! Si asta din cauza ca e al dracu’ de greu de renuntat la anumite lucruri. Spre exemplu, ce faci cand trebuie sa iei o decizie atunci cand prioritatea nr. 1 se confrunta cu numarul 2? Cum poti sa renunti la numarul 2 asa usor? Si aici intervine greutatea si durerea unei decizii: atunci cand trebuie sa deicizi intre 2 lucruri la care ti, 2 lucruri care sunt foarte apropiate si la una dintre ele din nefericire trebuie sa renunti. Astea sunt deciziile cu adevarat grele si dureroase. Si stam si incercam sa impacam capra cu varza si prelungim agonia in loc sa omoram capra sau sa mancam varza (depinzand de prioritati).

Da stiu, e cam o fita sa pun nume de post in engleza, dar parca suna mai bine asa.
Dupa cum spuneam in ultimul post, mai mult evenimente neasteptate m-au lovit in ultima vreme. Asta nu inseamna ca pana acum nu am fost lovit de evenimente neasteptate, dar parca in ultima vreme au devenit mai dese. Eu de obicei sunt un om calculat, imi place sa stau sa creez scenarii si sa le calculez sansa de a se intampla pentru a fi pregatit. Si oricat m-as chinui eu, uneori neasteptatul tot loveste. E ca si cum, metaforic vorbind, as avea un zar, care are 6 fete, si incerc sa ma gandesc cum procedez pentru fiecare numar pe care l-ar putea arata zarul si apoi il arunc si surpriza: rezultatul e 42. Si atunci stau si ma gandesc: de ce 42? de ce nu 6 sau 3 sau 2? sau macar un 7 acolo sa nu iasa prea mult din tipare. Dar poate ca asta e modul universului de a ne mai da cate una si a ne indrepta spre directia in care trebuie sa mergem.
Nu vreau sa fiu inteles gresit, nu inseamna neaparat ca neasteptatul ar fi ceva ceva rau. Uneori neasteptatul poate lovi si creand o situatie pozitiva. Si aceste situatii pozitive sunt uneori cel mai greu de anticipat. Nu stiu altii cum sunt, dar eu ma pregatesc de obicei pentru ce e mai rau, sa pot supravietui si rezista, din moment ce supravietuirea e un instinct omenesc. Si cand apar situatiile neasteptate pozitive pur si simplu nu sunt pregatit pentru ele. Daca a fi prins de o situatie negativa nepregatit inseamna ca se poate intampla ceva rau si pierdem ceva, acelasi lucru e valabil si pentru o situatie pozitiva. Nu suntem pregatiti pentru ea, sansa trece pe langa noi, iar noi pierdem ceva.
Asa ca, in concluzie, intotdeauna ar trebuie sa fim pregititi pentru neasteptat, deoarece prin definitie nu stim cand si ce ne bate la usa.

Nici nu imi vine sa cred ca au trecut 2 ani de cand am scris ultima oara pe blog. Doi ani care au trecut repede si in care s-au intamplat multe. Uneori am impresia ca prea multe. Doi in ani in care a trebuit sa merg inainte, chiar daca uneori am crezut ca nu se mai poate. Dar m-am intors si sper ca acum sa fie definitiv. Am luat deciziile necesare. Dureroase intr-adevar, dar necesare. Acum nu mai e vorba decat de birocratie. Cel putin asa sper, chiar daca neasteptatul m-a lovit cam des in ultima vreme.