Aceste trei concepte par la prima vedere a reprezenta unul si acelasi lucru. In fond e cunoscut ca lasitatea reprezinta “posedarea” individului de catre frica, iar curajul reprezinta lipsa fricii. Dar oare chiar asa sa stea lucrurile? Nu pot oare coexista lasitatea, curajul si frica in acelasi timp? Adevarul ca in fiecare dintre noi coexista aceste trei concepte, suntem curajosi, lasi si ne e frica. Frica fiind cea care le uneste pe celalte doua. Sau mai bine spus, modul in care ne intelegem cu frica, cum o stapanim sau cum ne lasam dominati de ea. Dominand frica dobandim curaj, lasandu-ne dominati de ea ajungem spre lasitate, iar lasitatea conduce spre fuga. Iar cu fuga exista o problema, si anume ca nu rezolva nimic, decat pe termen scurt.
Uneori o amanare e un lucru benefic, o retragere strategica poate ajuta la recladirea fortelor si la construirea unui atac decisiv, dar daca e de lunga durata nu duce decat la pierzanie. Fugind de indepartam de locul nostru, fugim in nestire, pana cand, intr-un final va trebui sa infruntam lucrul de care fugim. Si lupta va fi la fel de grea, la fel de istovitoare, numai ca victoria nu va mai fi la fel de dulce. Si asta deoarece, dupa ce ne vom uita in jur vom descoperi ca am fugit atat de departe incat ne aflam intr-un pustiu, iar intoarcerea inapoi se va dovedi o lupta si mai istovitoare. In acest moment lasitatea numai este o optiune, iar lupta deja devine o dependenta. Si mai grav e ca incepe sa dispara si frica, iar cand dispare frica, se instaleaza nebunia.
Frica ne tine in viata, ne tine in contact cu realitatea, in momentul in care dispare frica, dispaream ca oameni. Ideea nu e sa dispara frica, ci sa o dominam, sa o folosim. Si e valabil pentru orice sentiment, curajul e atunci cand ne dominam sentimentele, dar le folosim, deoarece ne dau informatii importante, ne spun ceea ce suntem.
Si da, dominarea sentimentelor e intr-adevar o treaba dificila. Nu e usor sa iti fie frica si sa te avanti in lupta, nu e usor sa urasti si sa te abti sa lovesti, nu e usor sa iubesti si sa te dai la o parte fara nici un regret. E mult mai usor sa ucizi sentimentele, sa le adormi sa nu mai stii de ele, e mai usor ca nu exista durerea. Insa exitsa un pret pentru aceasta eliminare a durerii, poate cel mai mare pret pe care il platim: sufletul nostru. Suntem pana la urma cumulul sentimentelor si al experientelor noastre. Daca ne eliminam sentimentele, ne eliminam pe noi. Si atunci exista doar o solutie: dominarea lor insotita de o durere fara sfarsit. Dar pana la urma, si durererea devine o chestie de obisnuinta.
Pana una alta si eu trebuie sa fug un pic, nu mult, doar un pic, deoarece am facut greseala sa imi adorm sentimentele, iar acum cand s-au trezit sunt mai puternice cu niciodata, si in acest caz o retragere strategica se impune. Pana cand ma voi intoarce, si ma voi intoarce, sper sa am parte si de revelatia de care am nevoie.

Aseară când am ajuns acasă am vrut să dau pe posturile de ştiri să văd ce se mai întâmplă în Moldova. Din nefericire atât Antena3 cât şi Realitatea erau prea ocupate cu Becali. Lucururile sunt simple din punctul meu de vedere: Becali şi ceata lui au încălcat legea şi acum trebuie să stea la pârnaie. Că i s-a furat maşina şi a încercat săracul să o recupereze sau că această faptă e minoră pe lângă altele făcute de el nu contează. Până la urmă şi pe Capone l-au închis pentru evaziune fiscală, chiar dacă era bănuit de şantaj, crime şi alte alea. Faptul că acest lucru ar putea fi o răzbunare politică, iar nu contează. Ar fi bine ca măcar atunci când vin unii la putere să îi aresteze pe cei care au fost înainte şi au încălcat legea. Ar fi un câştig pentru noi, deoarece atunci măcar le-ar fi frică de schimbarea de putere, deoarece acum nu le era frică de nimic, indiferent cine ajungea la putere, scăpau.
Dar până la urmă de ce încearcă toată lumea, şi în special presa să îl victimizeze pe Becali? Şi răspunsul l-am aflat aseară când se vehicula faptul că Nistorescu Şi Roşca Stănescu ar putea fi următorii. Până la urmă nu era vorba de “săracul” Becali închis “nevinovat”, e vorba că le-a intrat frica în oase la toţi, că ei ar putea fi următori. Toţi se simt cu musca pe căciulă, şefii din presă şi “formatorii de opinii” sunt oameni pătaţi, al căror loc e la pârnaie, şi acum simt că lucrurile încep să se mişte. Persoane importante ajung la pârnaie, şi astfel nicio persoană importantă care se credea intangibilă până acum, nu mai e în siguranţă. Aşa că încep să îl victimizeze pe Becali, şi în timp ce o fac, se citeşte frica pe chipul lor, frica ca ei ar putea fi următorii!