Poate aţi fi tentaţi să credeţi că pentru turma românească realizarea supremă este achiziţionarea unei maşini. În realitate, o maşină nu valorează nimic fără o alarmă pe măsură. Alarma e cea care te transformă în ochii turmei dintr-un pauper într-un om prosper. De aceea orice om prosper, indiferent ce junghi de maşină ar avea trebuie să îi pună o alarmă zgomotoasă, astfel putem observa cazuri de maşini dotate cu alarme care de regulă valorează mai mult decât maşina.

Mereu văd indivizi care îşi prchează maşina, pornesc cu mândrie alarma, care bipăie, o mai sting, o mai aprind, în speranţa că îi ba observa cineva

Până la urmă e de înţeles această tendinţă, omul ajunge să mănânce ceapă cu pâine ca să îşi ia maşina mult visată, deci bani de benzină clar nu mai are, maşina fiind condamnată să stea în faţa blocului. Aşa că singura lui şansă de a arăta ce maşină şi-a luat e să pornească la intervale regulate alarma, doar doar or observa vecinii bijuteria atunci când urlă pe geam “Stinge bă boule alarma aia”, şi atunci boul ştie că despre el e vorba şi se bucură că poate să impresioneze pe cineva cu noua lui “bijuterie”.

Prima dată am vazut acest mod de operare la un cocalar, cand eram student şi stăteam în chirie. Cocalarul îşi parca întotdeauna maşina (un junghi de dacie) sub balcoane, chiar dacă era suficient loc în parcare. Inevitabil noaptea pica ori frunze din pom, ori arunca alt cocalar mizeriile pe geam, şi aşa noapte de noapte se declanşa alarma, iar omul ieşea mândrul de el cu cheile pe balcon să o stingă, stringâng “Ho bă, ce vă deranjează”

Dar prostia cocalarilor cu alarme nu se opreşte aici, ar fi chiar sub demnitatea lor. Cei mai avuţi îşi iau alarmă de proxmitate, dar din nefericire nici aceasta nu ţine loc de creier. Aşa s-a ajuns la situaţia, când plimbându-mă prin oraş am observat un Mercedes care urla cât putea “Vă rugăm să vă îndepărtaţi!”. Urla mereu deoarece boul a parcat-o lângă un zid şi a pornit alarma de proxmititate. Proabil când a auzit-o că îi cere să se îndepărteze de ea, el s-a conformat. Nici până acum nu ştiu dacă boul a mai reuşit să o pornească a doua zi.

Dar cei mai periculoşi sunt cei care se trezesc la 12-1 noaptea ies în pijamale pe balcon, şi îşi declanşează singuri alarma, deaorece atunci sunt siguri că maşina lor cea nouă nu va trece neobservată, iar vecinii lui vor fi convinşi că el este într-adevăr un om prosper.

Acest titlu al unei mai vechi melodii de la Sarmalele Reci este mai actual acum ca nicicând în România. Pentru a demonstara acest lucru, am să încep cu o stare de fapt dintr-un mic orăşel din România.
(more…)

De aproximativ o lună mă chinui să cumpăr un apartament, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care nu am mai scris nimic pe blog (al doilea e ca sunt implicat într-un proiect destul de stresant la muncă).

Trecând peste încercarile de a găsi o bancă care să îmi dea o sumă acceptabilă drept credit şi adunatul actelor necesare, am început să caut o locuinţă care să se încadreze în buget. Cum nu sunt tâmpit sa dau 100 de mii de euro pe un apartament, m-am orientat undeva sub 50 de mii, şi am început căutările, pe internet bineînţeles. Mă uit pe anunţuri, şi văd mai multe anunţuri care îmi făceau cu ochiul. Şi de aici încolo începe calvarul cu agenţiile şi agenţii imobiliari.

Impresia generală care mi-a rămas după mai mult de o lună de căutări e că agenţii au rămas la fel de leneşi şi de nesimţiţi ca acum un an. Pretind comisioane de mii de euro, iar de cele mai multe ori nici măcar nu răspund la telefon, sau nu contactează clientul. La mai mult de 90% dintre apartamentele care mă interesau iniţial am renunţat din cauza agenţilor incompetenţi.

Cel mai frustrant lucru, care se întâmplă şi foarte des, e următorul. Văd anunţul şi sun la respectivul număr de telefon. Răspunde un agent sau o secretară aiurită şi îmi spune că are treabă, sau că o să discute cu proprietarul, şi mă sună mai târziu un pic. Dar, inevitabil, nu sună. Uneori chiar par deranjaţi că sună cineva să întrebe de apartamentele lor. Dintre toate anunţurile la care am sunat, la 70% dintre ele am păţit acest lucru: “Vă sun eu mai târziu un pic”. Bine, mai sunt şi alte agenţii de “renume” care nici măcar nu lasă numar de telefon, ci doar un formular de contact la fiecare anunt, cu îndemnul “Completaţi formularul şi o să vă contactăm noi”. Asta probabil ca să fie siguri că nu îi deranjează nimeni când se relaxează şi ei acolo în birou.

Apoi dacă ajung să stabilesc o întâlnire, ajung să văd nesimţierea agentului. Mă duce în nu ştiu ce văgăună, care uneori nici nu are legătură cu zona specificată în anunţ. Mă uit la respectivul cartier care arată extrem de dubios, iar agentul îmi spune ce liniştită, frumoasă şi bună e zona. Acolo îmi arată un apartament dărăpănat, care de obicei are cu aproximativ 5 mp mai puţin decât a specificat în anunţ sau mi-a spus la telefon.

Şi acum ajungem cu ajungem cu adevărat la partea care ne doare. Aceşti leneşi incompetenţi iau comision şi de la vânzător şi de la cumpărător, deci teoretic ar trebui să protejeze şi interesele cumpărătorului, că doar de aia îi dau un purcoi de bani. Dar să vedem cum îmi protejează mie interesul cei mai mulţi dintre agenţii imobiliari (au fost într-adevăr şi agenţi care îşi meritau bani şi chiar se preocupau şi de interesul clientului):

Semnezi când vreau eu, nu când vrei tu

Văd la un apartament, urmând să îl sun pe agent mai pe seară să îi spun dacă îl cumpăr. Apartamentul nu arăta rău, era cam micuţ şi marele avantaj e că era ieftin. Seara îl sun pe agent şi îi explic ca am nevoie de copii după actele imobilului ca să îşi dea banca avizul juridic, dacă e ok, chem evaluatorul de la bancă şi apoi dacă totul e în regulă semnăm precontractul. Individul se lăuda că are exclusivitate la apartamentul respectiv, deoarece îi cunoaşte pe proprietari. Acum să vedem ce făcea agentul imobiliar pentru banii pentru care ar fi trebuit să îi dau (900 de euro pentru el). Întâi m-a asigurat că actele sunt în regulă şi că nu e nevoie să mă duc cu actele la bancă şi să aştept avizul juridic, şi că ar trebui să semnez a doua zi precontractul şi să dau avansul că dacă vine altcineva cu avansul îl dă. Eu i-am explicat că nu semnez nimic şi nu dau un până nu văd că e totul în regulă. Dar lucrul care a pus capac, a fost când a zis că el ar putea să dea altcuiva apartamentul care dă avansul înaintea mea, chiar dacă eu între timp am luat avizul juridic şi am plătit deja evaluator pentru apartament. În acel moment i-am zis la revedere respctivului agent, care după voce părea şi beat, după jumătate de oră de conversaţie inutilă.

Dar tu nu poţi să faci cadastrul?

Am mai văzut un apartament, drăguţ, preţul era bun, aşa că am cerut din nou actele pentru avizul juridic. În acel moment agentul m-a întâmpinat cu ostilitate, că apartamentul nu are cadastru şi intabulare, şi că ar trebui să le fac eu pe astea. I-am spus că eu nu pot să iau credit fără aceste acte, plus că un imobil nu se poate vinde fără cadastru. Respectivul agent a rămas mirat să afle această veste (că e nevoie de cadastru şi intabulare pentru tranzacţiile imobiliare, dar nu a fost singurul care nu ştia aceast lucru elementar), dar apoi şi-a revenit şi a spus că nu îl interesează, că să fac eu cadastrul şi intabularea dacă vreau să îl cumpăr.

Mulţi agenţii încă rămăseseră blocaţi pe clişeele de anul trecut, prezentându-mi nişte jeguri de apartamente la preţuri exagerate, şi apoi servind gogoaşa: “Luaţi acum, că or să se scumpească!”, de parcă dacă nu am fost prost în ultimii 2 ani o să fiu prost acum.

Dar cred că cea penibilă, a fost o doamnă de la o agenţie. Am stabilit întâlnire cu ea, am ajuns la locul stabilit, şi sun să văd ce face, şi când ajunge. Îmi spune că nu vine ea, ci un coleg, o să îl sune să vadă ce face şi apoi o să mă sune înapoi.Stau 5 minute, fumez o ţigară, apoi alte 5 minute, în total 15 minute şi nimic. Decid să sun înapoi să văd ce se întămplă, şi îmi spune senină că nu a mai venit colegul ei, că nu a mai stat proprietara, iar înapoi nu a mai sunat că trebuia să îşi puna ochelarii la ochi.

Şi aceştia oameni buni, sunt indivizii care apar la televizor să se plaângă că merge piaţa imobiliară merge prost, şi ei nu o mai duc bine, şi că e vai de ei, şi că e criza de vină. Ei bine, nu e criza de vină, e doar lenea şi nesimţirea lor de vină că nu fac vânzări, nimic altceva.

În plină criză financiară am sperat că o să le vină şi românilor minte la cap şi or să fie şi ei mai responsabili, o să muncească mai cu spor şi nu or să mai fie la fel de nesimţiţi la locul de muncă. M-am înşelat amarnic, lenea românilor e mai puternică decât orice criză. Să vă dau câteva exemple.

La sfărşitul lui martie am comandat nişte bilete online la myticket. Avem deje exeprienţa cu ei de anul trecut când am luat bilete la Metallica şi am stat de m-am plictisit până au sosit, dar mă gândeam că fiind criză se mobilizează şi ei, având în vedere că omul când nu are bani nu prea are chef de dus la concerte. Aiurea, până la Paşte biletele încă nu sosieră, curierul nevând săracul timp să aducă o foaie de hârtie din Bucureşti în Bucureşti în 3 săptămâni, aşa că am anulat comanda.

Al doilea exemplu, în autogara Militari e un butic. Individa care lucrează acolo e extrem de sictirită, şi te serveşte ca şi cum ţi-ar face o favoare. Asta nu ar fi o problemă, deoarece sunt obişnuit cu buticarii care încă se cred pe vremea comunismului,când îţi făceau o favoare servindu-te 2 kile de ulei în loc de unu. Problema e că dacă nu are chef nu vinde, stă acolo şi spune că e în pauză de masă şi magazinul e închis. Aşa am păţit şi eu când am vrut să iau o sticlă de apă, fiindu-mi destul de sete, m-a servit frumos cu: “Magazinul e închis”. Cum e singurul magazin din autogara (probabil că patronul a dat ceva şpagă pentru asta), vă recomand ca în cazul în care vreţi să luaţi autobuzul din Militari, să cumpăraţi ce aveţi nevoie din timp, de la metrou sau de la alte magazine, deoarece dacă ajungeţi acolo s-ar putea să vă treziţi cu buza umflată.

Şi când mă gândesc că e posibil să vedem astfel de indivizi plângând pe la OTV cum a dat buticul faliment din cauza crizei, şi cum nu mai îşi plăti ratele din cauza crizei, când adevărul e altul: sunt nişte leneşi nesimţiţi care nu au niciun chef de muncă şi nu ştiu să facă altceva decât să se plângă ce grea e viaţa în România şi ce loviţi de criză sunt ei.

Citesc astăzi pe Hotnews că cei doi giganţi telecom din România, Vodafone şi Orange contestă în instanţă obligativitatea de a îşi informa clienţii. Adică mai pe româneşte, aceşti doi monştri vor să câştige în instanţă dreptul de a îşi păcăli clienţii, adică pe noi, fraierii care le dăm bani, iar ei îşi bat joc de noi. Aceste 2 firme care mustesc de incompetenţă neştiind să facă bani altfel decât păcălind oamenii, prin oferte cinstite nefiind în stare de a scoate profit. Să vă dau câteva exemple despre cum îşi informează Vodafone şi Orange clienţii:
- Dacă îţi cumperi de la Vodafone telefon compatibil Live!, obligatoriu ţi se activează opţiunea Vodafone Live! care costă 20 de cenţi pe sesiune. Dezactivarea acestei opţiuni costă 25 de euro. Acest lucru nu e specificat în clar pe nicăieri, abia după ce semnezi contractul descoperi.

- Concursurile pentru fraieri organizate de Vodafone, în care nu sunt specificate toate condiţiile, Vodafone mai câştigând nişte bani din fraieritul oamenilor.

- Dezactivarea opţiunii de VoIP la telefoanele care au această funcţie de către Orange, fără a informa clientul că telefonul nu mai corespunde specificaţiilor producătorului

- La Orange din nou: obligativitatea de achiziţionare a unui modem odată cu semnarea unui contract de internet home, iar din câte ştiu condiţionarea cumpărării unui produs de achiziţionarea altui produs este ilegală.

Iar lista despre modul cum aceste două companii aleg să îşi bată joc de clienţii lor ar putea continua. Eu mă mir cum de o instanţă dintr-o ţară teoretic democratică poate admite cererea unei companii de îşi minţii clienţii.  Eu consider că acest lucru reprezintă culmea nesimţirii: să ceri în instanţă dreptul de a păcăli şi de a înşela oamenii.

În tot Berlinul era o singură maşină parcată în staţia de autobuz. (more…)

Gata, m-am întors acasă, au expirat cele patru săptămâni in Berlin. M-am întors înapoi la noroi, la praf, la mitocănie, la nesimţire. M-am întors înapoi în oraşul în care trebuie să te uiţi de 3 ori înainte să traversezi strada pe verde (deja era să dea 3 maşini peste mine). Am venit din oraşul în care poţi să îţi potriveşti ceasul după metrou, în oraşul în care metroul circulă cum îi taie capul pe responsabili, şi cum capul nu prea îi taie că nu are ce, avem situaţia actuală, cu stat la capăt de linie în staţie, văzut metroul cum vine, şi auzin vocea suavă în difuzoare “Trenul de la linia 2 se retrage din circulaţie”. Da, oraşul în care atunci când vrei să cobori din metrou sau autobuz, gaseşti un semicerc de oameni format în faţa uşii, ca un zid în faţa duşmanului.
Dar nu numai atât, m-am întors în ţara în care toţi sunt obişnuiţi să ceară şi să primească, în ţara în care hoţia e la rang de valoare supremă. Deja senzaţie e că parcă m-aş fi întors în epoca de piatră, unde primitivii se bat pe bucata de şuncă care le-a fost aruncată de şeful de trib.

Săptămâna trecută a trebuit să îmi cumpăr un telefon nou. Din cauza faptului că sunt nevoit să stau o lună în Berlin, aveam nevoie de un telefon cu VoIP şi WLAN, asta pentru a îmi suna familia mai ieftin. Cum nu vroiam un telefon scump totuşi, m-am oprit asupra telefonului Nokia E51 care avea minimul necesar.
Fiind abonat vodafone şi având şi ceva puncte, am zis să văd la ce preţ îl au ei. Mă uit pe site şi spre surprinderea mea, dacă îmi prelungeam contractul pe 2 ani şi îmi consumam toate punctele ajungea cam la acelaşi preţ ca unul la liber. M-am scărpinat în cap şi am zis că ceva e în neregulă, aşa că mă duc la cel mai apropiat magazin Vodafone. Acolo îmi explică frumos că preţul la prelungire pe 2 ani e 910 RON, în condiţiile în care un telefon neblocat e cam 860 de RON, şi că vodafone nu prea oferă subvenţii la astfel de telefoane. Deja era prea mult, aşa că am sunat la relaţii cu clienţii să îi întreb dacă într-adevăr cea mai bună ofertă pentru un client vechi la acel telefon e să îl iau mai scump ca în magazin. Răspunsul m-a surprins, şi poate fi rezumat: “Dacă nu îţi convine poţi să te duci în altă parte” (chiar şi atunci când am sugerat că o să mă mut pe orange).
Văzând că pe cei de la Vodafone îi doare în partea dorso-ventrală de clienţii lor, am plecat să iau telefonul la liber. Oricum după toată această nesimţire nu mai aveam de gând să le mai umflu buzunarele cu factura mea de roaming. Şi bat magazinele până ajung la un magazin partener vodafone. Intru acolo mai mult de curiozitate, şi văd 2 Nokia E51, unul la preţul de 1050 de lei şi unul la preţul de 890 de lei. Aşa că o întreb pe o domnişoară din magazin care e diferenţa între cele 2. Ea mi-a explicat că cel mai scump este codat pe vodafone, iar cel mai ieftin este la liber. Am întrebat dacă îl pot cumpăra pe cel mei ieftin pe puncte şi cum răspunsul a fost afirmativ, aşa că în final l-am luat pe acesta.
Până la urmă eu nu înţeleg ce e în capul celor de la vodafone. De ce ar da cineva mai mulţi bani pe un telefon codat în reţeaua lor? Noroc cu partenerii, ca dacă nu era acel magazin partener să le spele nesimţirea, acum eram abonat Orange. Aşa că fiţi atenţi ce telefoane cumpăraţi la “ofertă”, să nu vă treziţi că daţi pe un telefon codat mai mult decât pe unul la liber.

Acum ceva timp am fost martorul unei întamplări care m-a făcut sa înţeleg motivul pentru care România e un stat profund necivilizat şi va rămâne aşa pentru mult timp. Eram în metrou şi trenul opreşte într-o staţie destul de aglomerată. Un tată cu fiul său se zbate să fie primul care intră în vagon, şi reuşeşte. Copilul, care probabil avea 7-8 ani vrea să se îndeparteze de uşă, spre mijlocul vagonului unde era mai mult loc. Atunci tatăl său îi dă o lecţie despre ce inseamnă să fi român: “De ce te duci mai încolo? Stai aici lângă uşă, că oricum noi tot pe partea asta o să coborâm”. Şi în acel moment copilul a avut o revelaţie: nu e obligat să permită şi celorlalţi călători să urce, nu trebuie să se comporte civilizat în societate şi a răspuns: “Da, ai dreptate!” Şi al doilea călator a făcut acelaşi lucru, şi drept rezultat călatorii rămaşi pe peron se chinuiau să intre unul câte unul prin uşa blocată de nesimţiţi, obligând trenul să stea în staţie mai mult decât era necesar.

Şi până la urmă acesta e motivul pentru care România nu progresează şi nu va progresa niciodată. Copiii sunt învăţaţi de mici cum să fie nesimţiţi, şi vor creşte cu o cultură a nemţirii. Degeaba te chinui să educi copiii să traverseze strada pe verde, când văd zeci de pensionari cum se aruncă având roşu, sau când insuşi părintele său îl învaţă să traverseze pe roşu că nu se vede nicio maşină. Nesimţirea a devenit parte integrantă a culturii româneşti, e ceea mai de preţ valoarea a românului care are grijă să o transmită mai departe fiilor săi. Degeaba ne agităm că avem parlamentari şi guvernanţi nesimţiţi, deoarece ei sunt imaginea societăţii noastre, a culturii noastre. Degeaba urlă diverse “doamne” că noua generaţie e de căcat, atâta timp cât această generaţie e creaţia lor.

Da, vechile generaţii au creat această cultură a nesimţirii, prin puterea exemplului, prin educaţia dată propriilor progenituri, prin profesori care au perpetuat această nesimţire în şcoli de către profesori nemţişi şi imbecili. Şi actuala generaţie va face la fel, îşi va educa copiii în spiritul nesimţirii, şi cu fiecare generaţie nesimţirea va creşte, cu fiecare an nesimţirea va creşte până o să ajungem gunoaile Europei, poate chiar ale lumii, dacă nu o să avem curajul să spunem: NU!. NU o să îi permit copilului meu să treacă pe roşu, şi nu o să trec eu însumi pe roşu. NU o să îmi învăţ copilul să blocheze uşile la mijloacele de transport. NU o să îmi învăţ copilul că şpaga e bună. NU o să îmi învăţ copilul că nesimţirea e bună…